Pregatire tactica pentru fighting

Complexitatea miscarilor, varietatea situatiilor neprevazute, solicitarea inteligentei in cel mai inalt grad, fac din pregatirea tactica una din directiile principale de progres in Ju-Jitsu. Executarea cu indeminare a unui numar cit mai mare de procedee tehnice, integrarea acestora intr-un numar optim de combinatii tehnico-tactice de mare eficienta in lupta si sprijinirea in permanenta pe indici superiori, fizici si psihici, constituie alternativa care ofera cele mai avantajoase posibilitati pentru ducerea luptei in orice conditii, pe orice teren, indiferent de adversar si de strategia pe care acesta o aplica.
TACTICA INITIALA: Este necesar ca orice decizie tactica sa se bazeze pe cunoasterea multilaterala a adversarului (punctele tari si slabe, intentiile si schemele tactice pe care vrea sa le foloseasca, tehnicile preferate, temperamentul si felul de a duce lupta, ritmul si distanta ce-l avantajeaza cel mai mult). Prin intuirea actiunilor acestuia se poate obtine un avantaj ce poate fi decisiv in dobindirea victoriei.
In acest scop, in primele faze ale confruntarii executantul va fi calm, suplu, dar in alerta psihica, si va evita sa se gindeasca la altceva. El nu se va lasa atras sub nici o forma pe un teren familiar adversarului, ci se va rezuma doar la deplasari, atit cit este necesar, pentru a contra fiecare din intentiile acestuia.
In nici un caz nu este recomandabil sa se ramina prea mult in aceeasi pozitie, deoarece o tinta fixa este mult mai usor de atacat. Intoarecerile, deplasarile si sariturile au ca scop, in afara evitarii loviturilor, plasarea intr-o pozitie buna de contra-atac si crearea unei tensiuni care sa-l perturbe pe adversar sau sa-l determine sa repete, de mai multe ori in faza initiala, tehnica lui preferata.
Datele culese in primele momente ale luptei vor fi prelucrate rapid in vederea luarii unei hotariri oportune.

TACTICA IN ATAC: Daca atacul este cea mai buna aparare, atunci luarea initiativei constituie cea mai buna tactica de lupta. Recuperarea diferentei de puncte si preluarea avantajului prin atacuri sustinute constituie, de asemenea, motive destul de serioase pentru a adopta o astfel de solutie.
Declansarea atacului presupune inca o serie de actiuni specifice ale luptatorului inainte, in timpul si dupa desfasurarea lui. Mai intai vor fi create conditii pentru a asigura maximum de succes loviturilor preconizate. Aceste conditii se refera la:
- a forta adversarul sa greseasca si sa isi descopere punctele vulnerabile, fara a avea posibilitati de a le apara;
- a determina aparatorul sa adopte o postura cit mai improprie de a lovi in intimpinare sau in contra-atac.
La astfel de situatii se ajunge printr-o serie de miscari inselatoare (pregatitoare) care urmaresc:
Provocarea unei stari de tensiune adversarului: Constituie un mijloc eficient pentru demoralizarea si blocarea psihica a acestuia, imprejurarea in care declansarea cu succes a atacului nu mai constituie o problema. Obiectivul poate fi indeplinit prin deplasari pemanente in toate directiile, treceri dintr-o pozitie de lupta in alta, efectuarea unei batai puternice cu piciorul in podea si simularea diferitelor actiuni insotite de tipete.
Deschiderea apararii adversarului, pentru lovitura preferata (decisiva): Reprezinta momentul culminant al luptei de care depinde in mare masura victoria. Practica a consacrat mai multe cai pentru crearea bresei la nivelul la care se aplica lovitura decisiva.
Prin fente: Constituie miscari inselatoare si sunt reactii voluntare sugestive ale corpului sau fetei, declansate rapid, cu scopul de a-i sugera adversarului atacul iminent asupra unui punct, pentru a-l lovi apoi decisiv, in ultimul moment, in cu totul alta parte, unde este complet descoperit. Fenta reprezinta in consecinta doar inceputul unei lovituri. Pentru ca adversarul sa iasa din expectativa si sa isi modifice pozitia in sensul dorit, miscarile atacantului vor fi cit mai expresive, mai explozive si neaparat insotite de un tipat abdominal. Atacul final va fi dat imediat, chiar simultan daca se poate, altminteri manevrele anterioare devin inutile.
Intreaga mimica a axecutantului va trebui sa-i sugereze adversarului hotarirea sa de a-l lovi si a-l scoate din lupta cu o singura lovitura. Abdomenul, soldurile, umerii, genunchii si ochii vor constitui punctele de plecare in orice fenta. De mentionat totusi ca acest mijloc de pregatire a atacului va fi utilizat numai atunci cind exista certitudinea ca adversarul poate fi inselat. In nici un caz fenta nu se va repeta de mai multe ori si nu se va insista cind nu se produce efectul contat. Numai fentele vor fi insotite de tipat, nu si loviturile finale.
Din multitudinea actiunilor menite a crea brese in pozitia de lupta a adversarului se impun urmatoarele:
- simularea unui gest caracteristic unei lovituri la un anumit nivel, continuat de o lovitura reala pe aceeasi parte, dar asupra altui punct;
- efectuarea unui gest particular pentru o anumita lovitura pe o parte (stinga sau dreapta), concomitent sau urmat imediat de atac decisiv din partea opusa, indiferent la ce nivel;
- plasarea brusca intr-o pozitie pregatitoare specifica unui pricedeu care vizeaza un punct anumit;din pozitia respectiva se va continua tot atit de rapid cu o lovitura fulgeratoare, la alt nivel;

- schimbarea directiei de deplasare, cu sau fara amenintarea evidenta, urmata de atac decisiv pe directia avuta initial.
Prin lovituri false: Spre deosebire de fente, in care efectul este obtinut prin bruschetea inceputului unei lovituri (printr-un gest caracteristic foarte spontan), in loviturile false amenintarea este reala prin declansarea lor fara a se realiza contactul cu zona vizata, ci numai cu bratul sau piciorul de aparare al adversarului.
Loviturile false pot fi aplicate cel mai bine cu bratul sau cu piciorul din fata pentru o protectie mai buna la eventualele lovituri de intimpinare ale adversarului. Lovitura decisiva cu bratul sau piciorul din spate este si mai eficace in astfel de situatii, deoarece se beneficiaza de rasucirea soldurilor si de miscarea de translatie rectilinie a abdomenului catre inainte. In acest scop se recomanda ca lovitura falsa sa fie initiata fara o participare deosebita a corpului.
Loviturile false, la fel ca si fentele, vor fi insotite de tipete usoare, pentru motive identice.
Utilizarea membrelor superioare si inferioare in lupta avantajeaza la maximum combinatiile dintre loviturile false si cele reale si sunt greu de aparat atunci cind sunt executate rational si oportun.
Prin combinatii de lovituri: Obtinerea victoriei printr-o singura lovitura decisiva reprezinta idealul oricarui luptator.
Este insa acest lucru posibil cind se intilnesc adversari de forte egale? Cu siguranta ca nu.
Intre doi luptatori de aceeasi valoare se ajunge de regula la o prelungire a confruntarii, in care fiecare incearca sa isi apropie victoria, fentind si combinind cit mai mult in atac. Doua sau trei lovituri date in viteza, cu aceeasi forta, la niveluri diferite sunt utilizate destul de des si nici acestea nu sunt intotdeauna de ajuns.
Depinde de maiestria fiecarui luptator modul in care realizeaza cele mai rationale si eficiente combinatii, in masura sa deschida "garda" adversarului. Viteza de executie si mobilitatea in deplasare permit plasarea de lovituri din cele mai neobisnuite pozitii, surprinzatoare pentru cel asupra caruia sunt indreptate.
Exista de asemenea situatii cind se poate trece la atac prin surprindere, fara prea multe preparative, chiar cu "complicitatea" adversarului. Important pentru atacant, in astfel de cazuri, este sa dicearna rapid daca nu cumva situatiile respective sunt create special de adversar pentru a-l atrage intr-o cursa.

In continuare sunt mentionate citeva imprejurari care avantajeaza luarea initiativei:
- momentul incetinirii ritmului atacului sau relaxarii oponentului;
- situatia in care maniera si ritmul ducerii luptei devin dezorganizate;
- cind adversarul se retrage;
- cind adversarul este slab sau a intrat in tensiune nervoasa;
- dupa un prim atac evitat prin retragere.
In asemenea situatii, apropierea de oponent se face fie executind rapid un pas in fata, in special in cazul celor care lupta la distanta, fie prin miscari de trunchi imbinate cu deplasari inainte, in cazul in care oponentii duc lupta la distanta mica sau semidistanta.
La declansarea atacului (in special cu bratele), indiferent de mijlocul folosit, luptatorul se va asigura in primul rind contra loviturilor de intimpinare sau izolate (intimplatoare), apoi impotriva celor de contra-atac.In afara problemelor referitoare la tactica in atac, se impune ca luptatorul sa retina urmatoarele:
- cu cit va fi mai calm in momentul premergator atacului si il va declansa mai brusc, cu atit mai mari vor fi sansele lui, de a surprinde si lovi in plin;
- vor fi utilizate intotdeauna mijloace de atac diferite de cele pe care le asteapta adversarul;
- loviturile vor fi date cu forta numai atunci cind exista o sansa reala de a puncta; in caz contrar, imobilizarea la contact, chiar si pentru o fractiune de secunda, il expun pe executant riscurilor de a fi surprins mai usor;
- vor fi modificate in permanenta nivelul si tehnicile de atac; loviturile de brat si cele de picior se vor combina atit pentru distantele lungi, cit si pentru cele scurte;
- atacul va fi pregatit cu atentie si declansat fulgerator, chiar si in cazul unui adversar ce pare obosit; se va actiona metodic si cu luciditate pentru a se riposta cu promptitudine in cazul unei capcane;
- este necesar ca luptatorul care ia initiative sa gindeasca si sa prevada posibilele riposte ale adversarului pentru a le putea contracara cit mai oportun;
- ritmul de lupta se va schimba cit mai des; opririle neasteptate si accelerarile bruste dupa luarea unei mine de om obosit deruteaza adversarul si ii diminueaza reactia de aparare;
- un luptator care se blocheaza bine frontal va fi atacat intotdeauna lateral, simulind insa in prealabil lovituri directe;
- adversarul va fi respectat si menajat cit mai mult cu putinta.

TACTICA IN APARARE SI CONTRA-ATAC : Atacul si apararea au baze psihofizice comune, se completeaza reciproc si nu pot fi separate in actiunile inlantuite in lupta. Mai mult, mijloacele de aparare pot fi privite si ca baza de plecare atit pentru atac, cit si pentru contra-atac.
Orice defensiva este considerata eficace, daca, pe linga reducerea atacului adversarului la o actiune ineficienta, asigura posibilitati de imbinare cu o alta tehnica de aparare si constituie in acelasi timp pozitia initiala, favorabila declansarii contraloviturilor. Desigur, adoptarea unei atitudini de asteptare poate fi fortuita (intimplatoare) sau voita, adica se adopta cu un anumit scop tactic.
Exista situatii in care unii luptatori cu un stil de lupta foarte bataios se napustesc pur si simplu, de la inceput, cu o avalansa de lovituri, incercind sa timoreze adversarul. Altii, stiind ca sunt deficitari la capitolul rezistenta, incearca sa isi adjudece victoria in primele momente ale confruntarii. In astfel de imprejurari, obligat la aparare, luptatorul nu trebuie sa isi piarda cumpatul. In paralel cu preocuparea de a nu fi lovit, este necesar sa incerce sa preia initiativa, fie printr-o lovitura puternica de intimpinare, fie printr-un blocaj foarte dur, urmat imediat de un contra-atac in forta, pentru a exploata la maximum greselile inerente unui atac nechibzuit.
Desi, in tactica ducerii luptei de autoaparare defensiva este clasificata a doua in ordinea prioritatilor, ea are anumite virtuti atunci cind se subordoneaza strict rezolvarii unor probleme legate de obtinerea sigura a victoriei finale.
Unii executanti sunt defensivi prin excelenta. Viteza lor de reactie si executie, maiestria obtinuta in arta eschivelor le permit sa puncteze, precis si oportun, din pozitiile cele mai incomode, surprinzindu-si adversarii. Pentru acestia, valorificarea maxima a greselilor partenerilor constituie preocuparea de baza.
CAPCANA (Invitatia): Reprezinta o atitudine sau un gest voluntar al aparatorului, avind drept scop dirijarea atacului pe o anumita directie si cu o tehnica anume, pentru care are pregatite riposte precise si adecvate.Pentru atragerea adversarului in cursa este esentiala crearea unor conditii de a asemenea natura, incit acesta sa nu reziste tentatiei de a se angaja total in atac. Deschiderea aparenta a pozitiei de lupta, lasarea intentionata a unor puncte descoperite si afisarea de semne evidente de oboseala sunt de cele mai multe ori eficiente dar cu obligatia de a nu fi repetate prea des cu acelasi adversar.

TACTICI SPECIFICE: Confruntarile au consacrat o multitudine de stiluri si actiuni specifice in ducerea luptei, obligind in permanenta la gasirea celor mai bune solutii de contra-atacare. Unele din cele mai importante sunt:
Lupta bazata pe lovituri de brat: Impotriva unui asemenea stil, oponentul va evita lupta de aproape, incercind sa aplice, de la distanta, lovituri de picior precedate insa de lovituri false cu bratele. In situatia in care adversarul se apropie, loviturile de intimpinare cu piciorul si aruncarile la sol prin tehnici de maturare sau secerare constituie cele mai bune actiuni pentru oprirea si impiedicarea dezvoltarii atacului. O atentie in plus se acorda capcanelor pe care incearca sa la intinda astfel de luptatori. Ei prefera sa primeasca o lovitura o lovitura pentru a ajunge mai usor la o distanta care sa le permita declansarea atacurilor in serie, cu bratele. Cea mai buna modalitate de a iesi dintr-o astfel de situatie o reprezinta eschivele laterale, combinate cu deplasari in aceeasi directie.
Lupta bazata pe lovituri de picior: O astfel de tactica poate fi contracarata mai usor prin intrari repetate corp la corp, pentru a lovi cu bratele. Loviturile puternice de picior pot fi anulate foarte usor, fie prin blocaje executate cu genunchiul, cotul sau planta piciorului, fie prin parari cu bratele continuate apoi cu agatarea piciorului adversarului in vederea finalizarii unei aruncari la sol.
Lupta bazata pe proiectari: Evitarea luptei de aproape si seriile rapide de lovituri cu bratele asupra capului constituie masurile cele mai eficiente intr-o astfel de situatie. Daca oponentul reuseste sa agate si sa traga pentru a dezechilibra, se poate continua cu lovituri de umar pe directia respectiva. In cazul doboririi la sol, se va riposta imediat cu lovituri de picior sau chiar cu aruncarea adversarului pe spate, prin forfecarea picioarelor acestuia.
Lupta cu un adversar mobil si rapid: Este intotdeauna periculoasa, deoarece atacurile sunt declansate prin surprindere si din cele mai diverse si neobisnuite pozitii. Loviturile de intimpinare si blocajele in forta, urmate cu proiectari la sol, reprezinta actiuni eficiente de contracarare a acestora.
Lupta cu un adversar care actioneaza in forta: De regula, acesti luptatori sunt foarte vulnerabili la atacurile bazate pe mobilitate, dintr-o permanenta miscare. Deoarece astfel de adversari stau bine in garda frontala, se va riposta prin tehnic de brat si picior laterale, executate din intoarceri bruste, prin surprindere. Se va iesi tot atit de rapid prin deplasari pe diferite directii, insotite de eschive si de scaderi de nivel. Va fi evitata la maximum lupta
de aproape. Pe acesti luptatori ii deranjeaza cel mai mult ruperile de ritm.
Lupta cu un adversar mai inalt si cu alonja: Cu acestia se impune lupta de la distanta mica, bazata pe serii de lovituri puternice la corp, in paralel cu mentinerea unei pozitii de lupta grupate. Pozitiile de garda cit mai joase si eschivele laterale imbinate cu deplasari inainte faciliteaza substantial aproprierea de asemenea adversari.
Lupta cu un adversar mai scund: Loviturile directe de intimpinare, aplicate cu bratele si picioarele, urmate de retrageri bruste pe diferite directii, constituie tactica ce poate da rezultate foarte bune cu astfel de luptatori.

Pregatirea tactica reprezinta in consecinta o componenta de baza a antrenamentului si consta in insusirea si perfectionarea de catre luptatori a posibilitatilor si modalitatilor de valorificare superioara a actiunilor proprii, in scopul obtinerii succesului sau limitarii unei infringeri.