vineri, 31 octombrie 2008
Elemente si expresii lingvistice din limba japoneza
In aceasta pagina veti gasi publicate sistemele de scriere in limba japoneza, citeva expresii uzuale folosite in practica artelor martiale japoneze, precum si sistemul de numarare japonez. Limba japoneza are doua silabare: HIRAGANA (folosit pentru redarea cuvintelor si a structurilor gramaticale care nu sunt scrise in ideograme) si KATAKANA (folosit pentru scrierea neologismelor). Transcrierea fonetica in alfabetul latin a acestor silabe se numeste ROOMAJI. KANJI reprezinta scrierea expresiilor in ideograme japoneze si este o scriere de origine chineza. Pentru o cunoastere mai aprofundata a limbii japoneze sunt recomandate cursuri specifice. Aici ne propunem o cunoastere sumara a acelor elemente folosite in practica din dojo.
Pregatire tactica pentru fighting
Complexitatea miscarilor, varietatea situatiilor neprevazute, solicitarea inteligentei in cel mai inalt grad, fac din pregatirea tactica una din directiile principale de progres in Ju-Jitsu. Executarea cu indeminare a unui numar cit mai mare de procedee tehnice, integrarea acestora intr-un numar optim de combinatii tehnico-tactice de mare eficienta in lupta si sprijinirea in permanenta pe indici superiori, fizici si psihici, constituie alternativa care ofera cele mai avantajoase posibilitati pentru ducerea luptei in orice conditii, pe orice teren, indiferent de adversar si de strategia pe care acesta o aplica.
TACTICA INITIALA: Este necesar ca orice decizie tactica sa se bazeze pe cunoasterea multilaterala a adversarului (punctele tari si slabe, intentiile si schemele tactice pe care vrea sa le foloseasca, tehnicile preferate, temperamentul si felul de a duce lupta, ritmul si distanta ce-l avantajeaza cel mai mult). Prin intuirea actiunilor acestuia se poate obtine un avantaj ce poate fi decisiv in dobindirea victoriei.
In acest scop, in primele faze ale confruntarii executantul va fi calm, suplu, dar in alerta psihica, si va evita sa se gindeasca la altceva. El nu se va lasa atras sub nici o forma pe un teren familiar adversarului, ci se va rezuma doar la deplasari, atit cit este necesar, pentru a contra fiecare din intentiile acestuia.
In nici un caz nu este recomandabil sa se ramina prea mult in aceeasi pozitie, deoarece o tinta fixa este mult mai usor de atacat. Intoarecerile, deplasarile si sariturile au ca scop, in afara evitarii loviturilor, plasarea intr-o pozitie buna de contra-atac si crearea unei tensiuni care sa-l perturbe pe adversar sau sa-l determine sa repete, de mai multe ori in faza initiala, tehnica lui preferata.
Datele culese in primele momente ale luptei vor fi prelucrate rapid in vederea luarii unei hotariri oportune.
TACTICA IN ATAC: Daca atacul este cea mai buna aparare, atunci luarea initiativei constituie cea mai buna tactica de lupta. Recuperarea diferentei de puncte si preluarea avantajului prin atacuri sustinute constituie, de asemenea, motive destul de serioase pentru a adopta o astfel de solutie.
Declansarea atacului presupune inca o serie de actiuni specifice ale luptatorului inainte, in timpul si dupa desfasurarea lui. Mai intai vor fi create conditii pentru a asigura maximum de succes loviturilor preconizate. Aceste conditii se refera la:
- a forta adversarul sa greseasca si sa isi descopere punctele vulnerabile, fara a avea posibilitati de a le apara;
- a determina aparatorul sa adopte o postura cit mai improprie de a lovi in intimpinare sau in contra-atac.
La astfel de situatii se ajunge printr-o serie de miscari inselatoare (pregatitoare) care urmaresc:
Provocarea unei stari de tensiune adversarului: Constituie un mijloc eficient pentru demoralizarea si blocarea psihica a acestuia, imprejurarea in care declansarea cu succes a atacului nu mai constituie o problema. Obiectivul poate fi indeplinit prin deplasari pemanente in toate directiile, treceri dintr-o pozitie de lupta in alta, efectuarea unei batai puternice cu piciorul in podea si simularea diferitelor actiuni insotite de tipete.
Deschiderea apararii adversarului, pentru lovitura preferata (decisiva): Reprezinta momentul culminant al luptei de care depinde in mare masura victoria. Practica a consacrat mai multe cai pentru crearea bresei la nivelul la care se aplica lovitura decisiva.
Prin fente: Constituie miscari inselatoare si sunt reactii voluntare sugestive ale corpului sau fetei, declansate rapid, cu scopul de a-i sugera adversarului atacul iminent asupra unui punct, pentru a-l lovi apoi decisiv, in ultimul moment, in cu totul alta parte, unde este complet descoperit. Fenta reprezinta in consecinta doar inceputul unei lovituri. Pentru ca adversarul sa iasa din expectativa si sa isi modifice pozitia in sensul dorit, miscarile atacantului vor fi cit mai expresive, mai explozive si neaparat insotite de un tipat abdominal. Atacul final va fi dat imediat, chiar simultan daca se poate, altminteri manevrele anterioare devin inutile.
Intreaga mimica a axecutantului va trebui sa-i sugereze adversarului hotarirea sa de a-l lovi si a-l scoate din lupta cu o singura lovitura. Abdomenul, soldurile, umerii, genunchii si ochii vor constitui punctele de plecare in orice fenta. De mentionat totusi ca acest mijloc de pregatire a atacului va fi utilizat numai atunci cind exista certitudinea ca adversarul poate fi inselat. In nici un caz fenta nu se va repeta de mai multe ori si nu se va insista cind nu se produce efectul contat. Numai fentele vor fi insotite de tipat, nu si loviturile finale.
Din multitudinea actiunilor menite a crea brese in pozitia de lupta a adversarului se impun urmatoarele:
- simularea unui gest caracteristic unei lovituri la un anumit nivel, continuat de o lovitura reala pe aceeasi parte, dar asupra altui punct;
- efectuarea unui gest particular pentru o anumita lovitura pe o parte (stinga sau dreapta), concomitent sau urmat imediat de atac decisiv din partea opusa, indiferent la ce nivel;
- plasarea brusca intr-o pozitie pregatitoare specifica unui pricedeu care vizeaza un punct anumit;din pozitia respectiva se va continua tot atit de rapid cu o lovitura fulgeratoare, la alt nivel;
TACTICA INITIALA: Este necesar ca orice decizie tactica sa se bazeze pe cunoasterea multilaterala a adversarului (punctele tari si slabe, intentiile si schemele tactice pe care vrea sa le foloseasca, tehnicile preferate, temperamentul si felul de a duce lupta, ritmul si distanta ce-l avantajeaza cel mai mult). Prin intuirea actiunilor acestuia se poate obtine un avantaj ce poate fi decisiv in dobindirea victoriei.
In acest scop, in primele faze ale confruntarii executantul va fi calm, suplu, dar in alerta psihica, si va evita sa se gindeasca la altceva. El nu se va lasa atras sub nici o forma pe un teren familiar adversarului, ci se va rezuma doar la deplasari, atit cit este necesar, pentru a contra fiecare din intentiile acestuia.
In nici un caz nu este recomandabil sa se ramina prea mult in aceeasi pozitie, deoarece o tinta fixa este mult mai usor de atacat. Intoarecerile, deplasarile si sariturile au ca scop, in afara evitarii loviturilor, plasarea intr-o pozitie buna de contra-atac si crearea unei tensiuni care sa-l perturbe pe adversar sau sa-l determine sa repete, de mai multe ori in faza initiala, tehnica lui preferata.
Datele culese in primele momente ale luptei vor fi prelucrate rapid in vederea luarii unei hotariri oportune.
TACTICA IN ATAC: Daca atacul este cea mai buna aparare, atunci luarea initiativei constituie cea mai buna tactica de lupta. Recuperarea diferentei de puncte si preluarea avantajului prin atacuri sustinute constituie, de asemenea, motive destul de serioase pentru a adopta o astfel de solutie.
Declansarea atacului presupune inca o serie de actiuni specifice ale luptatorului inainte, in timpul si dupa desfasurarea lui. Mai intai vor fi create conditii pentru a asigura maximum de succes loviturilor preconizate. Aceste conditii se refera la:
- a forta adversarul sa greseasca si sa isi descopere punctele vulnerabile, fara a avea posibilitati de a le apara;
- a determina aparatorul sa adopte o postura cit mai improprie de a lovi in intimpinare sau in contra-atac.
La astfel de situatii se ajunge printr-o serie de miscari inselatoare (pregatitoare) care urmaresc:
Provocarea unei stari de tensiune adversarului: Constituie un mijloc eficient pentru demoralizarea si blocarea psihica a acestuia, imprejurarea in care declansarea cu succes a atacului nu mai constituie o problema. Obiectivul poate fi indeplinit prin deplasari pemanente in toate directiile, treceri dintr-o pozitie de lupta in alta, efectuarea unei batai puternice cu piciorul in podea si simularea diferitelor actiuni insotite de tipete.
Deschiderea apararii adversarului, pentru lovitura preferata (decisiva): Reprezinta momentul culminant al luptei de care depinde in mare masura victoria. Practica a consacrat mai multe cai pentru crearea bresei la nivelul la care se aplica lovitura decisiva.
Prin fente: Constituie miscari inselatoare si sunt reactii voluntare sugestive ale corpului sau fetei, declansate rapid, cu scopul de a-i sugera adversarului atacul iminent asupra unui punct, pentru a-l lovi apoi decisiv, in ultimul moment, in cu totul alta parte, unde este complet descoperit. Fenta reprezinta in consecinta doar inceputul unei lovituri. Pentru ca adversarul sa iasa din expectativa si sa isi modifice pozitia in sensul dorit, miscarile atacantului vor fi cit mai expresive, mai explozive si neaparat insotite de un tipat abdominal. Atacul final va fi dat imediat, chiar simultan daca se poate, altminteri manevrele anterioare devin inutile.
Intreaga mimica a axecutantului va trebui sa-i sugereze adversarului hotarirea sa de a-l lovi si a-l scoate din lupta cu o singura lovitura. Abdomenul, soldurile, umerii, genunchii si ochii vor constitui punctele de plecare in orice fenta. De mentionat totusi ca acest mijloc de pregatire a atacului va fi utilizat numai atunci cind exista certitudinea ca adversarul poate fi inselat. In nici un caz fenta nu se va repeta de mai multe ori si nu se va insista cind nu se produce efectul contat. Numai fentele vor fi insotite de tipat, nu si loviturile finale.
Din multitudinea actiunilor menite a crea brese in pozitia de lupta a adversarului se impun urmatoarele:
- simularea unui gest caracteristic unei lovituri la un anumit nivel, continuat de o lovitura reala pe aceeasi parte, dar asupra altui punct;
- efectuarea unui gest particular pentru o anumita lovitura pe o parte (stinga sau dreapta), concomitent sau urmat imediat de atac decisiv din partea opusa, indiferent la ce nivel;
- plasarea brusca intr-o pozitie pregatitoare specifica unui pricedeu care vizeaza un punct anumit;din pozitia respectiva se va continua tot atit de rapid cu o lovitura fulgeratoare, la alt nivel;
- schimbarea directiei de deplasare, cu sau fara amenintarea evidenta, urmata de atac decisiv pe directia avuta initial.
Prin lovituri false: Spre deosebire de fente, in care efectul este obtinut prin bruschetea inceputului unei lovituri (printr-un gest caracteristic foarte spontan), in loviturile false amenintarea este reala prin declansarea lor fara a se realiza contactul cu zona vizata, ci numai cu bratul sau piciorul de aparare al adversarului.
Loviturile false pot fi aplicate cel mai bine cu bratul sau cu piciorul din fata pentru o protectie mai buna la eventualele lovituri de intimpinare ale adversarului. Lovitura decisiva cu bratul sau piciorul din spate este si mai eficace in astfel de situatii, deoarece se beneficiaza de rasucirea soldurilor si de miscarea de translatie rectilinie a abdomenului catre inainte. In acest scop se recomanda ca lovitura falsa sa fie initiata fara o participare deosebita a corpului.
Loviturile false, la fel ca si fentele, vor fi insotite de tipete usoare, pentru motive identice.
Utilizarea membrelor superioare si inferioare in lupta avantajeaza la maximum combinatiile dintre loviturile false si cele reale si sunt greu de aparat atunci cind sunt executate rational si oportun.
Prin combinatii de lovituri: Obtinerea victoriei printr-o singura lovitura decisiva reprezinta idealul oricarui luptator.
Este insa acest lucru posibil cind se intilnesc adversari de forte egale? Cu siguranta ca nu.
Intre doi luptatori de aceeasi valoare se ajunge de regula la o prelungire a confruntarii, in care fiecare incearca sa isi apropie victoria, fentind si combinind cit mai mult in atac. Doua sau trei lovituri date in viteza, cu aceeasi forta, la niveluri diferite sunt utilizate destul de des si nici acestea nu sunt intotdeauna de ajuns.
Depinde de maiestria fiecarui luptator modul in care realizeaza cele mai rationale si eficiente combinatii, in masura sa deschida "garda" adversarului. Viteza de executie si mobilitatea in deplasare permit plasarea de lovituri din cele mai neobisnuite pozitii, surprinzatoare pentru cel asupra caruia sunt indreptate.
Exista de asemenea situatii cind se poate trece la atac prin surprindere, fara prea multe preparative, chiar cu "complicitatea" adversarului. Important pentru atacant, in astfel de cazuri, este sa dicearna rapid daca nu cumva situatiile respective sunt create special de adversar pentru a-l atrage intr-o cursa.
Prin lovituri false: Spre deosebire de fente, in care efectul este obtinut prin bruschetea inceputului unei lovituri (printr-un gest caracteristic foarte spontan), in loviturile false amenintarea este reala prin declansarea lor fara a se realiza contactul cu zona vizata, ci numai cu bratul sau piciorul de aparare al adversarului.
Loviturile false pot fi aplicate cel mai bine cu bratul sau cu piciorul din fata pentru o protectie mai buna la eventualele lovituri de intimpinare ale adversarului. Lovitura decisiva cu bratul sau piciorul din spate este si mai eficace in astfel de situatii, deoarece se beneficiaza de rasucirea soldurilor si de miscarea de translatie rectilinie a abdomenului catre inainte. In acest scop se recomanda ca lovitura falsa sa fie initiata fara o participare deosebita a corpului.
Loviturile false, la fel ca si fentele, vor fi insotite de tipete usoare, pentru motive identice.
Utilizarea membrelor superioare si inferioare in lupta avantajeaza la maximum combinatiile dintre loviturile false si cele reale si sunt greu de aparat atunci cind sunt executate rational si oportun.
Prin combinatii de lovituri: Obtinerea victoriei printr-o singura lovitura decisiva reprezinta idealul oricarui luptator.
Este insa acest lucru posibil cind se intilnesc adversari de forte egale? Cu siguranta ca nu.
Intre doi luptatori de aceeasi valoare se ajunge de regula la o prelungire a confruntarii, in care fiecare incearca sa isi apropie victoria, fentind si combinind cit mai mult in atac. Doua sau trei lovituri date in viteza, cu aceeasi forta, la niveluri diferite sunt utilizate destul de des si nici acestea nu sunt intotdeauna de ajuns.
Depinde de maiestria fiecarui luptator modul in care realizeaza cele mai rationale si eficiente combinatii, in masura sa deschida "garda" adversarului. Viteza de executie si mobilitatea in deplasare permit plasarea de lovituri din cele mai neobisnuite pozitii, surprinzatoare pentru cel asupra caruia sunt indreptate.
Exista de asemenea situatii cind se poate trece la atac prin surprindere, fara prea multe preparative, chiar cu "complicitatea" adversarului. Important pentru atacant, in astfel de cazuri, este sa dicearna rapid daca nu cumva situatiile respective sunt create special de adversar pentru a-l atrage intr-o cursa.
In continuare sunt mentionate citeva imprejurari care avantajeaza luarea initiativei:
- momentul incetinirii ritmului atacului sau relaxarii oponentului;
- situatia in care maniera si ritmul ducerii luptei devin dezorganizate;
- cind adversarul se retrage;
- cind adversarul este slab sau a intrat in tensiune nervoasa;
- dupa un prim atac evitat prin retragere.
In asemenea situatii, apropierea de oponent se face fie executind rapid un pas in fata, in special in cazul celor care lupta la distanta, fie prin miscari de trunchi imbinate cu deplasari inainte, in cazul in care oponentii duc lupta la distanta mica sau semidistanta.
La declansarea atacului (in special cu bratele), indiferent de mijlocul folosit, luptatorul se va asigura in primul rind contra loviturilor de intimpinare sau izolate (intimplatoare), apoi impotriva celor de contra-atac.In afara problemelor referitoare la tactica in atac, se impune ca luptatorul sa retina urmatoarele:
- cu cit va fi mai calm in momentul premergator atacului si il va declansa mai brusc, cu atit mai mari vor fi sansele lui, de a surprinde si lovi in plin;
- vor fi utilizate intotdeauna mijloace de atac diferite de cele pe care le asteapta adversarul;
- loviturile vor fi date cu forta numai atunci cind exista o sansa reala de a puncta; in caz contrar, imobilizarea la contact, chiar si pentru o fractiune de secunda, il expun pe executant riscurilor de a fi surprins mai usor;
- vor fi modificate in permanenta nivelul si tehnicile de atac; loviturile de brat si cele de picior se vor combina atit pentru distantele lungi, cit si pentru cele scurte;
- atacul va fi pregatit cu atentie si declansat fulgerator, chiar si in cazul unui adversar ce pare obosit; se va actiona metodic si cu luciditate pentru a se riposta cu promptitudine in cazul unei capcane;
- este necesar ca luptatorul care ia initiative sa gindeasca si sa prevada posibilele riposte ale adversarului pentru a le putea contracara cit mai oportun;
- ritmul de lupta se va schimba cit mai des; opririle neasteptate si accelerarile bruste dupa luarea unei mine de om obosit deruteaza adversarul si ii diminueaza reactia de aparare;
- un luptator care se blocheaza bine frontal va fi atacat intotdeauna lateral, simulind insa in prealabil lovituri directe;
- adversarul va fi respectat si menajat cit mai mult cu putinta.
TACTICA IN APARARE SI CONTRA-ATAC : Atacul si apararea au baze psihofizice comune, se completeaza reciproc si nu pot fi separate in actiunile inlantuite in lupta. Mai mult, mijloacele de aparare pot fi privite si ca baza de plecare atit pentru atac, cit si pentru contra-atac.
Orice defensiva este considerata eficace, daca, pe linga reducerea atacului adversarului la o actiune ineficienta, asigura posibilitati de imbinare cu o alta tehnica de aparare si constituie in acelasi timp pozitia initiala, favorabila declansarii contraloviturilor. Desigur, adoptarea unei atitudini de asteptare poate fi fortuita (intimplatoare) sau voita, adica se adopta cu un anumit scop tactic.
Exista situatii in care unii luptatori cu un stil de lupta foarte bataios se napustesc pur si simplu, de la inceput, cu o avalansa de lovituri, incercind sa timoreze adversarul. Altii, stiind ca sunt deficitari la capitolul rezistenta, incearca sa isi adjudece victoria in primele momente ale confruntarii. In astfel de imprejurari, obligat la aparare, luptatorul nu trebuie sa isi piarda cumpatul. In paralel cu preocuparea de a nu fi lovit, este necesar sa incerce sa preia initiativa, fie printr-o lovitura puternica de intimpinare, fie printr-un blocaj foarte dur, urmat imediat de un contra-atac in forta, pentru a exploata la maximum greselile inerente unui atac nechibzuit.
Desi, in tactica ducerii luptei de autoaparare defensiva este clasificata a doua in ordinea prioritatilor, ea are anumite virtuti atunci cind se subordoneaza strict rezolvarii unor probleme legate de obtinerea sigura a victoriei finale.
Unii executanti sunt defensivi prin excelenta. Viteza lor de reactie si executie, maiestria obtinuta in arta eschivelor le permit sa puncteze, precis si oportun, din pozitiile cele mai incomode, surprinzindu-si adversarii. Pentru acestia, valorificarea maxima a greselilor partenerilor constituie preocuparea de baza.
CAPCANA (Invitatia): Reprezinta o atitudine sau un gest voluntar al aparatorului, avind drept scop dirijarea atacului pe o anumita directie si cu o tehnica anume, pentru care are pregatite riposte precise si adecvate.Pentru atragerea adversarului in cursa este esentiala crearea unor conditii de a asemenea natura, incit acesta sa nu reziste tentatiei de a se angaja total in atac. Deschiderea aparenta a pozitiei de lupta, lasarea intentionata a unor puncte descoperite si afisarea de semne evidente de oboseala sunt de cele mai multe ori eficiente dar cu obligatia de a nu fi repetate prea des cu acelasi adversar.
TACTICI SPECIFICE: Confruntarile au consacrat o multitudine de stiluri si actiuni specifice in ducerea luptei, obligind in permanenta la gasirea celor mai bune solutii de contra-atacare. Unele din cele mai importante sunt:
Lupta bazata pe lovituri de brat: Impotriva unui asemenea stil, oponentul va evita lupta de aproape, incercind sa aplice, de la distanta, lovituri de picior precedate insa de lovituri false cu bratele. In situatia in care adversarul se apropie, loviturile de intimpinare cu piciorul si aruncarile la sol prin tehnici de maturare sau secerare constituie cele mai bune actiuni pentru oprirea si impiedicarea dezvoltarii atacului. O atentie in plus se acorda capcanelor pe care incearca sa la intinda astfel de luptatori. Ei prefera sa primeasca o lovitura o lovitura pentru a ajunge mai usor la o distanta care sa le permita declansarea atacurilor in serie, cu bratele. Cea mai buna modalitate de a iesi dintr-o astfel de situatie o reprezinta eschivele laterale, combinate cu deplasari in aceeasi directie.
Lupta bazata pe lovituri de picior: O astfel de tactica poate fi contracarata mai usor prin intrari repetate corp la corp, pentru a lovi cu bratele. Loviturile puternice de picior pot fi anulate foarte usor, fie prin blocaje executate cu genunchiul, cotul sau planta piciorului, fie prin parari cu bratele continuate apoi cu agatarea piciorului adversarului in vederea finalizarii unei aruncari la sol.
Lupta bazata pe proiectari: Evitarea luptei de aproape si seriile rapide de lovituri cu bratele asupra capului constituie masurile cele mai eficiente intr-o astfel de situatie. Daca oponentul reuseste sa agate si sa traga pentru a dezechilibra, se poate continua cu lovituri de umar pe directia respectiva. In cazul doboririi la sol, se va riposta imediat cu lovituri de picior sau chiar cu aruncarea adversarului pe spate, prin forfecarea picioarelor acestuia.
Lupta cu un adversar mobil si rapid: Este intotdeauna periculoasa, deoarece atacurile sunt declansate prin surprindere si din cele mai diverse si neobisnuite pozitii. Loviturile de intimpinare si blocajele in forta, urmate cu proiectari la sol, reprezinta actiuni eficiente de contracarare a acestora.
Lupta cu un adversar care actioneaza in forta: De regula, acesti luptatori sunt foarte vulnerabili la atacurile bazate pe mobilitate, dintr-o permanenta miscare. Deoarece astfel de adversari stau bine in garda frontala, se va riposta prin tehnic de brat si picior laterale, executate din intoarceri bruste, prin surprindere. Se va iesi tot atit de rapid prin deplasari pe diferite directii, insotite de eschive si de scaderi de nivel. Va fi evitata la maximum lupta
de aproape. Pe acesti luptatori ii deranjeaza cel mai mult ruperile de ritm.
Lupta cu un adversar mai inalt si cu alonja: Cu acestia se impune lupta de la distanta mica, bazata pe serii de lovituri puternice la corp, in paralel cu mentinerea unei pozitii de lupta grupate. Pozitiile de garda cit mai joase si eschivele laterale imbinate cu deplasari inainte faciliteaza substantial aproprierea de asemenea adversari.
Lupta cu un adversar mai scund: Loviturile directe de intimpinare, aplicate cu bratele si picioarele, urmate de retrageri bruste pe diferite directii, constituie tactica ce poate da rezultate foarte bune cu astfel de luptatori.
Pregatirea tactica reprezinta in consecinta o componenta de baza a antrenamentului si consta in insusirea si perfectionarea de catre luptatori a posibilitatilor si modalitatilor de valorificare superioara a actiunilor proprii, in scopul obtinerii succesului sau limitarii unei infringeri.
- momentul incetinirii ritmului atacului sau relaxarii oponentului;
- situatia in care maniera si ritmul ducerii luptei devin dezorganizate;
- cind adversarul se retrage;
- cind adversarul este slab sau a intrat in tensiune nervoasa;
- dupa un prim atac evitat prin retragere.
In asemenea situatii, apropierea de oponent se face fie executind rapid un pas in fata, in special in cazul celor care lupta la distanta, fie prin miscari de trunchi imbinate cu deplasari inainte, in cazul in care oponentii duc lupta la distanta mica sau semidistanta.
La declansarea atacului (in special cu bratele), indiferent de mijlocul folosit, luptatorul se va asigura in primul rind contra loviturilor de intimpinare sau izolate (intimplatoare), apoi impotriva celor de contra-atac.In afara problemelor referitoare la tactica in atac, se impune ca luptatorul sa retina urmatoarele:
- cu cit va fi mai calm in momentul premergator atacului si il va declansa mai brusc, cu atit mai mari vor fi sansele lui, de a surprinde si lovi in plin;
- vor fi utilizate intotdeauna mijloace de atac diferite de cele pe care le asteapta adversarul;
- loviturile vor fi date cu forta numai atunci cind exista o sansa reala de a puncta; in caz contrar, imobilizarea la contact, chiar si pentru o fractiune de secunda, il expun pe executant riscurilor de a fi surprins mai usor;
- vor fi modificate in permanenta nivelul si tehnicile de atac; loviturile de brat si cele de picior se vor combina atit pentru distantele lungi, cit si pentru cele scurte;
- atacul va fi pregatit cu atentie si declansat fulgerator, chiar si in cazul unui adversar ce pare obosit; se va actiona metodic si cu luciditate pentru a se riposta cu promptitudine in cazul unei capcane;
- este necesar ca luptatorul care ia initiative sa gindeasca si sa prevada posibilele riposte ale adversarului pentru a le putea contracara cit mai oportun;
- ritmul de lupta se va schimba cit mai des; opririle neasteptate si accelerarile bruste dupa luarea unei mine de om obosit deruteaza adversarul si ii diminueaza reactia de aparare;
- un luptator care se blocheaza bine frontal va fi atacat intotdeauna lateral, simulind insa in prealabil lovituri directe;
- adversarul va fi respectat si menajat cit mai mult cu putinta.
TACTICA IN APARARE SI CONTRA-ATAC : Atacul si apararea au baze psihofizice comune, se completeaza reciproc si nu pot fi separate in actiunile inlantuite in lupta. Mai mult, mijloacele de aparare pot fi privite si ca baza de plecare atit pentru atac, cit si pentru contra-atac.
Orice defensiva este considerata eficace, daca, pe linga reducerea atacului adversarului la o actiune ineficienta, asigura posibilitati de imbinare cu o alta tehnica de aparare si constituie in acelasi timp pozitia initiala, favorabila declansarii contraloviturilor. Desigur, adoptarea unei atitudini de asteptare poate fi fortuita (intimplatoare) sau voita, adica se adopta cu un anumit scop tactic.
Exista situatii in care unii luptatori cu un stil de lupta foarte bataios se napustesc pur si simplu, de la inceput, cu o avalansa de lovituri, incercind sa timoreze adversarul. Altii, stiind ca sunt deficitari la capitolul rezistenta, incearca sa isi adjudece victoria in primele momente ale confruntarii. In astfel de imprejurari, obligat la aparare, luptatorul nu trebuie sa isi piarda cumpatul. In paralel cu preocuparea de a nu fi lovit, este necesar sa incerce sa preia initiativa, fie printr-o lovitura puternica de intimpinare, fie printr-un blocaj foarte dur, urmat imediat de un contra-atac in forta, pentru a exploata la maximum greselile inerente unui atac nechibzuit.
Desi, in tactica ducerii luptei de autoaparare defensiva este clasificata a doua in ordinea prioritatilor, ea are anumite virtuti atunci cind se subordoneaza strict rezolvarii unor probleme legate de obtinerea sigura a victoriei finale.
Unii executanti sunt defensivi prin excelenta. Viteza lor de reactie si executie, maiestria obtinuta in arta eschivelor le permit sa puncteze, precis si oportun, din pozitiile cele mai incomode, surprinzindu-si adversarii. Pentru acestia, valorificarea maxima a greselilor partenerilor constituie preocuparea de baza.
CAPCANA (Invitatia): Reprezinta o atitudine sau un gest voluntar al aparatorului, avind drept scop dirijarea atacului pe o anumita directie si cu o tehnica anume, pentru care are pregatite riposte precise si adecvate.Pentru atragerea adversarului in cursa este esentiala crearea unor conditii de a asemenea natura, incit acesta sa nu reziste tentatiei de a se angaja total in atac. Deschiderea aparenta a pozitiei de lupta, lasarea intentionata a unor puncte descoperite si afisarea de semne evidente de oboseala sunt de cele mai multe ori eficiente dar cu obligatia de a nu fi repetate prea des cu acelasi adversar.
TACTICI SPECIFICE: Confruntarile au consacrat o multitudine de stiluri si actiuni specifice in ducerea luptei, obligind in permanenta la gasirea celor mai bune solutii de contra-atacare. Unele din cele mai importante sunt:
Lupta bazata pe lovituri de brat: Impotriva unui asemenea stil, oponentul va evita lupta de aproape, incercind sa aplice, de la distanta, lovituri de picior precedate insa de lovituri false cu bratele. In situatia in care adversarul se apropie, loviturile de intimpinare cu piciorul si aruncarile la sol prin tehnici de maturare sau secerare constituie cele mai bune actiuni pentru oprirea si impiedicarea dezvoltarii atacului. O atentie in plus se acorda capcanelor pe care incearca sa la intinda astfel de luptatori. Ei prefera sa primeasca o lovitura o lovitura pentru a ajunge mai usor la o distanta care sa le permita declansarea atacurilor in serie, cu bratele. Cea mai buna modalitate de a iesi dintr-o astfel de situatie o reprezinta eschivele laterale, combinate cu deplasari in aceeasi directie.
Lupta bazata pe lovituri de picior: O astfel de tactica poate fi contracarata mai usor prin intrari repetate corp la corp, pentru a lovi cu bratele. Loviturile puternice de picior pot fi anulate foarte usor, fie prin blocaje executate cu genunchiul, cotul sau planta piciorului, fie prin parari cu bratele continuate apoi cu agatarea piciorului adversarului in vederea finalizarii unei aruncari la sol.
Lupta bazata pe proiectari: Evitarea luptei de aproape si seriile rapide de lovituri cu bratele asupra capului constituie masurile cele mai eficiente intr-o astfel de situatie. Daca oponentul reuseste sa agate si sa traga pentru a dezechilibra, se poate continua cu lovituri de umar pe directia respectiva. In cazul doboririi la sol, se va riposta imediat cu lovituri de picior sau chiar cu aruncarea adversarului pe spate, prin forfecarea picioarelor acestuia.
Lupta cu un adversar mobil si rapid: Este intotdeauna periculoasa, deoarece atacurile sunt declansate prin surprindere si din cele mai diverse si neobisnuite pozitii. Loviturile de intimpinare si blocajele in forta, urmate cu proiectari la sol, reprezinta actiuni eficiente de contracarare a acestora.
Lupta cu un adversar care actioneaza in forta: De regula, acesti luptatori sunt foarte vulnerabili la atacurile bazate pe mobilitate, dintr-o permanenta miscare. Deoarece astfel de adversari stau bine in garda frontala, se va riposta prin tehnic de brat si picior laterale, executate din intoarceri bruste, prin surprindere. Se va iesi tot atit de rapid prin deplasari pe diferite directii, insotite de eschive si de scaderi de nivel. Va fi evitata la maximum lupta
de aproape. Pe acesti luptatori ii deranjeaza cel mai mult ruperile de ritm.
Lupta cu un adversar mai inalt si cu alonja: Cu acestia se impune lupta de la distanta mica, bazata pe serii de lovituri puternice la corp, in paralel cu mentinerea unei pozitii de lupta grupate. Pozitiile de garda cit mai joase si eschivele laterale imbinate cu deplasari inainte faciliteaza substantial aproprierea de asemenea adversari.
Lupta cu un adversar mai scund: Loviturile directe de intimpinare, aplicate cu bratele si picioarele, urmate de retrageri bruste pe diferite directii, constituie tactica ce poate da rezultate foarte bune cu astfel de luptatori.
Pregatirea tactica reprezinta in consecinta o componenta de baza a antrenamentului si consta in insusirea si perfectionarea de catre luptatori a posibilitatilor si modalitatilor de valorificare superioara a actiunilor proprii, in scopul obtinerii succesului sau limitarii unei infringeri.
Rezultate in competitii nationale si internationale 2008
CAMPIONAT National KEMPO Bucuresti 16-17.02 Juniori, Seniori Fighting semicontact
Enache Nicolae Locul I Fighting-55 Kg. Seniori
Tudor Ionut Locul II Fighting-65 Kg. 14-16ani
Voinea Alexandru Locul II Fighting-50 Kg. 12-14ani
Ene George Locul III Fighting -70 Kg. 14-16ani
Patrugan Clara Locul III Fighting-55 Kg. Senioare
Stanescu Mihaela Locul III Fighting-65 Kg. Senioare
Campionatul Kempo Faro PORTUGALIA 31.03-06.04
Semi Contact
Patrugan Clara Locul III Fighting-55 Kg. Senioare
Stanescu Mihaela Locul II Fighting-65 Kg. Senioare
Enache Nicolae Locul II Fighting-55 Kg. Seniori
Full Contact
Patrugan Clara Locul I Fighting-55 Kg. Senioare
Stanescu Mihaela Locul II Fighting-65 Kg. Senioare
Enache Nicolae Locul II Fighting-55 Kg. Seniori
Trache Cristina Locul III Fighting-60 Kg. Senioare
Knock Down
Patrugan Clara Locul II Fighting-55 Kg. Senioare
Stanescu Mihaela Locul I Fighting-65 Kg. Senioare
Enache Nicolae Locul II Fighting-55 Kg. Seniori
Trache Cristina Locul IIIFighting -60 Kg. Senioare
K1
Stanescu Mihaela Locul I Fighting-65 Kg. Senioare
Enache Nicolae Locul I Fighting-55 Kg. Seniori
Campionatul National de Ju-Jutsu - JJIF Bucuresti 19-20.04
Patrugan Clara,Alecu Bogdan Locul III DUO mixt, Seniori
Cocolos Mirela, Cojocaru Beatrice Alexandra Locul III DUO Feminin, Seniori
Patrugan ClaraLocul I Fighting feminin,-62 Kg. Senioare
Neaga Mihai Locul I Fighting masc.+94 Kg. Seniori
Avramita Florin Locul III Fighting masc.-77 Kg. Seniori
Obretin Constantin Locul III Fighting masc.-77 Kg. Seniori
Ene George Locul I Fighting masc.-60 Kg., 15-18ani
Pavelescu Bogdan Locul III Fighting masc.+94 Kg. Seniori
Locul III Fighting masc.-94 Kg. Seniori
Petrache Cornel part. Fighting masc.-77 Kg. Seniori
Tudor Cosmin part. Fighting masc.-85 Kg., 18-21ani
Enache Nicolae part. Fighting masc.-62 Kg. Seniori
Tudor Ionut part. Fighting masc.-73 Kg., 15-18ani
Enache Nicolae Locul I Fighting-55 Kg. Seniori
Tudor Ionut Locul II Fighting-65 Kg. 14-16ani
Voinea Alexandru Locul II Fighting-50 Kg. 12-14ani
Ene George Locul III Fighting -70 Kg. 14-16ani
Patrugan Clara Locul III Fighting-55 Kg. Senioare
Stanescu Mihaela Locul III Fighting-65 Kg. Senioare
Campionatul Kempo Faro PORTUGALIA 31.03-06.04
Semi Contact
Patrugan Clara Locul III Fighting-55 Kg. Senioare
Stanescu Mihaela Locul II Fighting-65 Kg. Senioare
Enache Nicolae Locul II Fighting-55 Kg. Seniori
Full Contact
Patrugan Clara Locul I Fighting-55 Kg. Senioare
Stanescu Mihaela Locul II Fighting-65 Kg. Senioare
Enache Nicolae Locul II Fighting-55 Kg. Seniori
Trache Cristina Locul III Fighting-60 Kg. Senioare
Knock Down
Patrugan Clara Locul II Fighting-55 Kg. Senioare
Stanescu Mihaela Locul I Fighting-65 Kg. Senioare
Enache Nicolae Locul II Fighting-55 Kg. Seniori
Trache Cristina Locul IIIFighting -60 Kg. Senioare
K1
Stanescu Mihaela Locul I Fighting-65 Kg. Senioare
Enache Nicolae Locul I Fighting-55 Kg. Seniori
Campionatul National de Ju-Jutsu - JJIF Bucuresti 19-20.04
Patrugan Clara,Alecu Bogdan Locul III DUO mixt, Seniori
Cocolos Mirela, Cojocaru Beatrice Alexandra Locul III DUO Feminin, Seniori
Patrugan ClaraLocul I Fighting feminin,-62 Kg. Senioare
Neaga Mihai Locul I Fighting masc.+94 Kg. Seniori
Avramita Florin Locul III Fighting masc.-77 Kg. Seniori
Obretin Constantin Locul III Fighting masc.-77 Kg. Seniori
Ene George Locul I Fighting masc.-60 Kg., 15-18ani
Pavelescu Bogdan Locul III Fighting masc.+94 Kg. Seniori
Locul III Fighting masc.-94 Kg. Seniori
Petrache Cornel part. Fighting masc.-77 Kg. Seniori
Tudor Cosmin part. Fighting masc.-85 Kg., 18-21ani
Enache Nicolae part. Fighting masc.-62 Kg. Seniori
Tudor Ionut part. Fighting masc.-73 Kg., 15-18ani
despre noi
In primul rand, in ceea ce priveste semnificatia numelui clubului nostru, traducerea din japoneza este urmatoarea :
SHIN = spirit, inima
DAITO =sabia samuraiului
Clubul SHIN DAITO a luat fiinta in anul 1992 functionand sub tutela persoanei juridice a Ligii Romane de Ju-Jutsu, la initiativa antrenorului Gheorghe Cojocaru. Din anul 1995 clubul exista ca personalitate juridica.
Clubul nostru isi desfasoara activitatea in sala de Judo a C.S.N.B. "Lia Manoliu.Clubul este format din practicanti de Ju-Jutsu, sportivii participanti in campionatul national de stil fiind multiplii campioni nationali. In anul 2001, la prima participare a Romaniei la Campionatul International de Ju-Jutsu din Italia, sportivul Mihai NEAGA a finalizat pe locul IV, la categoria -94 kg fighting.
Desi se practica in principal Ju-Jutsu, sportivii clubului participa si la competitii nationale si internationale de la alte stiluri (Judo, Karate, Tae Kwon Do, Wu-Shu), obtinand pana in prezent rezultate bune.
Obiectivele clubului, in prezent si pe viitor, sunt castigarea a cat mai multor titluri de campioni nationali, intrarea sportivilor in loturile nationale de Ju-Jutsu, Wu-Shu si Kempo, precum si participarea la competitiile internationale.
Un deziderat ce speram sa-si gaseasca sprijinul din partea tuturor este acela al organizarii unui Campionat National de Ju-Jutsu - full-contact .
SHIN = spirit, inima
DAITO =sabia samuraiului
Clubul SHIN DAITO a luat fiinta in anul 1992 functionand sub tutela persoanei juridice a Ligii Romane de Ju-Jutsu, la initiativa antrenorului Gheorghe Cojocaru. Din anul 1995 clubul exista ca personalitate juridica.
Clubul nostru isi desfasoara activitatea in sala de Judo a C.S.N.B. "Lia Manoliu.Clubul este format din practicanti de Ju-Jutsu, sportivii participanti in campionatul national de stil fiind multiplii campioni nationali. In anul 2001, la prima participare a Romaniei la Campionatul International de Ju-Jutsu din Italia, sportivul Mihai NEAGA a finalizat pe locul IV, la categoria -94 kg fighting.
Desi se practica in principal Ju-Jutsu, sportivii clubului participa si la competitii nationale si internationale de la alte stiluri (Judo, Karate, Tae Kwon Do, Wu-Shu), obtinand pana in prezent rezultate bune.
Obiectivele clubului, in prezent si pe viitor, sunt castigarea a cat mai multor titluri de campioni nationali, intrarea sportivilor in loturile nationale de Ju-Jutsu, Wu-Shu si Kempo, precum si participarea la competitiile internationale.
Un deziderat ce speram sa-si gaseasca sprijinul din partea tuturor este acela al organizarii unui Campionat National de Ju-Jutsu - full-contact .
Sensei - antrenorul
Salut! Ma numesc Gheorghe Cojocaru si am 41 de ani fiind nascut in decembrie 1967.
Am inceput practicarea Artelor Martiale din anul 1985, primul antrenor fiind Nicolae ILIE (1), in sala de sport a Scolii generale nr.25 din Bucuresti. Din 1986 am practicat alaturi de Gheorghe Goian.
Sunt antrenor de Arte Martiale din anul 1992, in urma promovarii cursurilor Scolii Nationale de antrenori din cadrul MTS. In acelasi am am obtinut centura neagra in Ju-Jutsu, implicit si primul Dan, fiind examinat de catre ShihanAlois Gurski.In anul 1992 am inceput sa predau in sala de sport a Scolii generale nr.25 din Bucuresti, infiintand Clubul "SHIN DAITO" Bucuresti care a functionat, pana in anul 1995, sub personalitatea juridica a Ligii Romane de Ju-Jitsu, componenta a Federatiei Romane de Arte Martiale. Din anul 1995 clubul are personalitate juridica.
In anul 1994, dupa o demonstratie de arte martiale, efectuata la o unitate militara, in prezenta Secretarului General NATO pe Europa, dl. G-ral George A. JOULWAN, mi s-a inmanat medalia "Pentru merite deosebite" din partea acestuia.
Din anul 2001 sunt purtator al centurii negre 4 Dan in Ju-Jutsu, confirmarea fiind onorata prin prezenta lui Shihan Shizuya SATO.
Din luna octombrie a anului 2007 sunt purtator al centurii negre 5 Dan in Ju-Jutsu.
Sunt afiliat din 1996 la IMAF (Federatia Internationala de Arte Martiale, cu sediul la Tokio, federatie cu stiluri traditionale japoneze de pe langa curtea imperiala din Japonia), iar din 2001 atat eu personal cat si clubul suntem afiliati la Welham Martial Arts Federation (federatie de arte martiale la care sunt afiliate cluburi din Marea Britanie, Franta, Belgia, Germania, Olanda, Suedia, Norvegia, Canada etc.) condusa de Shihan Ken CULSHAW, 7 Dan in Ju-Jutsu.
Prin afilierea mea si a clubului la FRAM (Federatia Romana de Arte Martiale), atat de stil organizat de IJJF (Federatia Internationala de Ju-Jutsu, federatie organizatoare de competitii), cat si in competitiile de Wu-Shu si Kempo, exista posibilitatea de a participa la Campionatele Mondiale sau europene de stil organizate de IJJF in scopul de a castiga medalii inclusiv la aceste competitii.
Am participat la stagii organizate in tara cu mari maestrii de Arte Martiale (Shihan Shizuya Sato - 9 Dan Ju-Jutsu, 8 Dan Judo, Japonia; Shihan Ken Kulshaw - 7 Dan Ju-Jutsu, Marea Britanie).
Despre JU-JUTSU cu Maestrul HISAMITSU MIMURODO
"Dupa definitia populara cea mai raspandita in Japonia, Ju-jutsu ar fi un lung drum (michi) de parcurs pentru a atinge prima fericire a vietii aici, jos, de-a lungul multiplelor lupte, care inseamna a face fata obstacolelor.
In primul rand razboinicul trebuie sa invete sa-si apere corpul impotriva tuturor dusmanilor, fara a face uz de arme, cu scopul de a-si fortifica spiritul.
Cand te afli intr-o situatie periculoasa, in fata cu raufacatori de exemplu, se poate intotdeauna sa-ti pastrezi sangele rece gratie a ceea ce ne place sa numim "stapanire de sine". Ori, asta nu se dobandeste decat prin antrenamentul corpului si al spiritului. Se poate, convenabil, sa ai avantajul probabilitatii de a iesi victorios cu o persoana neinitiata. In plus, trebuie sa fii pus in masura nu doar sa neutralizezi un adversar, ci in egala masura, sa-l readuci pe drumul cel bun, dupa ce i-ai oprit dorinta de a distruge si dupa ce l-ai facut sa-si inteleaga greseala.
Acesta este cazul ideal, unul dintre principiile fundamentale ale Ju-jutsu-lui antic japonez cu toata filozofia care decurge si care nu poate fi inteleasa decat de oameni exceptional dotati, care convin cu acest fapt.
Totodata nu trebuie sa ne inselam asupra acestei inalte notiuni de intelepciune si trebuie sa acceptam sa trecem peste toate etapele fizice pe care le implica, fara a sari peste vreuna.
Zelul in Ju-jutsu nu rimeaza cu reusita. Antrenamentele trebuie urmarite cu asiduitate si perseverenta, trebuind ca sfaturile maestrilor sa fie acceptate chiar daca ele nu sunt conforme cu ideile noastre preconcepute, trebuie urmate regimuri uneori excesive si trebuie sa fii fidel angajamentelor luate la plecarea pe aceasta cale.
Ju-jutsu este o disciplina martiala atat dura cat si supla."
Maestrul HISAMITSU MIMURODO
(text reprodus din cartea "Ju-jutsu antic japonez" - de Roland J. Maroteaux, 1998)
In primul rand razboinicul trebuie sa invete sa-si apere corpul impotriva tuturor dusmanilor, fara a face uz de arme, cu scopul de a-si fortifica spiritul.
Cand te afli intr-o situatie periculoasa, in fata cu raufacatori de exemplu, se poate intotdeauna sa-ti pastrezi sangele rece gratie a ceea ce ne place sa numim "stapanire de sine". Ori, asta nu se dobandeste decat prin antrenamentul corpului si al spiritului. Se poate, convenabil, sa ai avantajul probabilitatii de a iesi victorios cu o persoana neinitiata. In plus, trebuie sa fii pus in masura nu doar sa neutralizezi un adversar, ci in egala masura, sa-l readuci pe drumul cel bun, dupa ce i-ai oprit dorinta de a distruge si dupa ce l-ai facut sa-si inteleaga greseala.
Acesta este cazul ideal, unul dintre principiile fundamentale ale Ju-jutsu-lui antic japonez cu toata filozofia care decurge si care nu poate fi inteleasa decat de oameni exceptional dotati, care convin cu acest fapt.
Totodata nu trebuie sa ne inselam asupra acestei inalte notiuni de intelepciune si trebuie sa acceptam sa trecem peste toate etapele fizice pe care le implica, fara a sari peste vreuna.
Zelul in Ju-jutsu nu rimeaza cu reusita. Antrenamentele trebuie urmarite cu asiduitate si perseverenta, trebuind ca sfaturile maestrilor sa fie acceptate chiar daca ele nu sunt conforme cu ideile noastre preconcepute, trebuie urmate regimuri uneori excesive si trebuie sa fii fidel angajamentelor luate la plecarea pe aceasta cale.
Ju-jutsu este o disciplina martiala atat dura cat si supla."
Maestrul HISAMITSU MIMURODO
(text reprodus din cartea "Ju-jutsu antic japonez" - de Roland J. Maroteaux, 1998)
Introducere in ju-jitsu
Artele martiale sunt arte ale razboiului care au ca scop tocmai evitarea folosirii fortei si amenintarii cu forta. Radacinile acestor arte sunt in India. De aici ele s-au raspandit in toata lumea si nu numai atat. La principiile artelor martiale fiecare cultura si-a adus contributia, astfel incat fiecare popor si-a dezvoltat un anumit stil.
Prima tara in care au patruns a fost China unde au cunoscut o adevarata inflorire existand o multitudine de stiluri si scoli (stiluri interne: Qiqong, Tai Chi Chuan, Hising-i, Pakua; stiluri externe: alte trei sute).
Arte martiale: chinezesti - Wu-Shu, Qiqong, Tai Chi Chuan, Pakua; vietnameze - Viet va dao, Kwan Kido; coreene - Tang sodo, Tae Kwon Do; tailandeze - Muai Thai; japoneze - Sumo, Ju-jutsu, Nin jutsu, si tehnici mai noi - Karate-Do cu diverse scoli; Ju-do si Ai Kido care isi au originea in Ju-Jutsu).
Ju in traducere din japoneza inseamna suplu, bland. Jutsu inseamna arta. Ju-Jutsu se poate traduce prin "Arta blanda" sau "Arta supletei", arta de a-l face bland pe adversar.
Ju-Jutsu este unul dintre cele mai vechi stiluri de arta martiala japoneza si are radacini in Sumo si influente din Shaolin, Tsu, Kempo. Ju-Jutsu era o arta studiata de catre samurai (casta razboinica din Japonia) care trebuiau sa stie sa se apere cu mana goala in fata adversarilor, chiar si inarmati fiind. In pofida statutului lor de luptatori, pe langa artele martiale, samuraii scriau diverse haiku-uri (poezie japoneza), pictau, caligrafiau, studiau tehnica ceaiului, completandu-si astfel pregatirea fizica cu o pregatire spirituala pentru a-si forma o personalitate completa.
Ju-Jutsu este o arta martiala in care se folosesc tehnici articulare, strangulari, contorsionari, proiectari, fixari, aruncari, tehnici de lovire cu diverse segmente ale corpului, tehnici de lovire si actionare asupra punctelor vitale.
Din Ju-Jutsu, prin extragerea tehnicilor de lovire si a altor tehnici periculoase, Jigoro Kano a fondat JUDO-ul in care se folosesc tehnicile de aruncare, proiectare, fixari si strangulari.
Morihei Ueshiba a fondat AIKIDO in care practicantul foloseste tehnicile articulare, chei, proiectari. Atat in Judo, cat si in Aikido se pastreaza principiile din Ju-Jutsu fundamentate pe ideea de a folosi cat mai putin forta proprie si de a folosi forta adversarului impotriva acestuia. Cele trei principii de baza ale DAITO-RYU sunt:
Ocolire, nu cedare.
Reactii sistematice, reflexe fulgeratoare.
Folosirea eficacitatii maxime.
In Romania Ju-Jutsu a fost introdus in anii '20 de catre un membru al Consulatului Japoniei din Bucuresti care a predat cateva luni Ju-Jutsu si Judo. Primii practicanti de Ju-Jutsu au fost Emilian Teaca si Dumitru Carapancea. Totusi, initiatorul, promotorul si fondatorul miscarii moderne de Ju-Jutsu din Romania a fost Shihan Alois GURSKI (7 dan Ju-Jutsu, 5 dan Judo, 5 dan Karate), fiind de asemenea membru fondator al Federatiei Romane de Arte Martiale, al Ligii Romane de Ju-Jutsu si membru al Federatiei Romane de Judo.
Cateva dintre cele mai vechi centuri negre: Gheorghe NISTOR, Dan ALEXANDRESCU, Teo MANTALUTA, Florentin MARINESCU, Liviu GRAUR, Gheorghe GOIAN, Nicolae ILIE (1), Tudor STANCIU, Robert MANOLE, Maria MOLDOVEANU, Catalin GEORGESCU, Nicolae ILIE (2), Radu ZIMBILSCHI si, cu voia Dvs., Gheorghe COJOCARU.
In prezent, in Ju-Jutsu exista competitii nationale si internationale. Competitiile de Ju-Jutsu au doua parti componente: sistemul fighting (masculin, feminin) si sistemul demonstrativ (feminin, masculin, mixt).
Fighting-ul este competitia de lupta in care sportivii sunt obligati sa puncteze in cele trei faze ale luptei: loviturile cu bratele si picioarele (la cap sunt permise numai loviturile circulare), proiectari (tehnici articulare si strangulari inclusiv, fara a forta coloana sau articulatiile in miscare) si tehnici la sol (fixari, chei, strangulari). Daca adversarul bate in momentul in care este actionat cu o tehnica, atunci pierde trei puncte. Castiga cel care acumuleaza puncte in toate cele trei faze ale luptei.
In sistemul Demonstrativ se dau patru serii de cate cinci atacuri, fiecare echipa fiind obligata sa execute trei atacuri in fiecare serie.
Sistemul competitional din Romania era full-contact, iar la demonstrativ echipele erau obligate sa execute minim 8 tehnici in 10 atacuri, 2-3 serii fara a repeta tehnicile.
Prima tara in care au patruns a fost China unde au cunoscut o adevarata inflorire existand o multitudine de stiluri si scoli (stiluri interne: Qiqong, Tai Chi Chuan, Hising-i, Pakua; stiluri externe: alte trei sute).
Arte martiale: chinezesti - Wu-Shu, Qiqong, Tai Chi Chuan, Pakua; vietnameze - Viet va dao, Kwan Kido; coreene - Tang sodo, Tae Kwon Do; tailandeze - Muai Thai; japoneze - Sumo, Ju-jutsu, Nin jutsu, si tehnici mai noi - Karate-Do cu diverse scoli; Ju-do si Ai Kido care isi au originea in Ju-Jutsu).
Ju in traducere din japoneza inseamna suplu, bland. Jutsu inseamna arta. Ju-Jutsu se poate traduce prin "Arta blanda" sau "Arta supletei", arta de a-l face bland pe adversar.
Ju-Jutsu este unul dintre cele mai vechi stiluri de arta martiala japoneza si are radacini in Sumo si influente din Shaolin, Tsu, Kempo. Ju-Jutsu era o arta studiata de catre samurai (casta razboinica din Japonia) care trebuiau sa stie sa se apere cu mana goala in fata adversarilor, chiar si inarmati fiind. In pofida statutului lor de luptatori, pe langa artele martiale, samuraii scriau diverse haiku-uri (poezie japoneza), pictau, caligrafiau, studiau tehnica ceaiului, completandu-si astfel pregatirea fizica cu o pregatire spirituala pentru a-si forma o personalitate completa.
Ju-Jutsu este o arta martiala in care se folosesc tehnici articulare, strangulari, contorsionari, proiectari, fixari, aruncari, tehnici de lovire cu diverse segmente ale corpului, tehnici de lovire si actionare asupra punctelor vitale.
Din Ju-Jutsu, prin extragerea tehnicilor de lovire si a altor tehnici periculoase, Jigoro Kano a fondat JUDO-ul in care se folosesc tehnicile de aruncare, proiectare, fixari si strangulari.
Morihei Ueshiba a fondat AIKIDO in care practicantul foloseste tehnicile articulare, chei, proiectari. Atat in Judo, cat si in Aikido se pastreaza principiile din Ju-Jutsu fundamentate pe ideea de a folosi cat mai putin forta proprie si de a folosi forta adversarului impotriva acestuia. Cele trei principii de baza ale DAITO-RYU sunt:
Ocolire, nu cedare.
Reactii sistematice, reflexe fulgeratoare.
Folosirea eficacitatii maxime.
In Romania Ju-Jutsu a fost introdus in anii '20 de catre un membru al Consulatului Japoniei din Bucuresti care a predat cateva luni Ju-Jutsu si Judo. Primii practicanti de Ju-Jutsu au fost Emilian Teaca si Dumitru Carapancea. Totusi, initiatorul, promotorul si fondatorul miscarii moderne de Ju-Jutsu din Romania a fost Shihan Alois GURSKI (7 dan Ju-Jutsu, 5 dan Judo, 5 dan Karate), fiind de asemenea membru fondator al Federatiei Romane de Arte Martiale, al Ligii Romane de Ju-Jutsu si membru al Federatiei Romane de Judo.
Cateva dintre cele mai vechi centuri negre: Gheorghe NISTOR, Dan ALEXANDRESCU, Teo MANTALUTA, Florentin MARINESCU, Liviu GRAUR, Gheorghe GOIAN, Nicolae ILIE (1), Tudor STANCIU, Robert MANOLE, Maria MOLDOVEANU, Catalin GEORGESCU, Nicolae ILIE (2), Radu ZIMBILSCHI si, cu voia Dvs., Gheorghe COJOCARU.
In prezent, in Ju-Jutsu exista competitii nationale si internationale. Competitiile de Ju-Jutsu au doua parti componente: sistemul fighting (masculin, feminin) si sistemul demonstrativ (feminin, masculin, mixt).
Fighting-ul este competitia de lupta in care sportivii sunt obligati sa puncteze in cele trei faze ale luptei: loviturile cu bratele si picioarele (la cap sunt permise numai loviturile circulare), proiectari (tehnici articulare si strangulari inclusiv, fara a forta coloana sau articulatiile in miscare) si tehnici la sol (fixari, chei, strangulari). Daca adversarul bate in momentul in care este actionat cu o tehnica, atunci pierde trei puncte. Castiga cel care acumuleaza puncte in toate cele trei faze ale luptei.
In sistemul Demonstrativ se dau patru serii de cate cinci atacuri, fiecare echipa fiind obligata sa execute trei atacuri in fiecare serie.
Sistemul competitional din Romania era full-contact, iar la demonstrativ echipele erau obligate sa execute minim 8 tehnici in 10 atacuri, 2-3 serii fara a repeta tehnicile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
